La 22 ianuarie 2010 în incinta Centrului Pro-Europa Cahul a avut loc lansarea unei noi runde a Programului de granturi pentru absolvenţi, anunţat de Centrul de Resurse pentru absolvenţi ai Ambasadei SUA. Această activitate face parte dintr-un plan mai amplu de acţiuni planificat de către reprezentanta Regiunei de Sud a ţării Erica Ceka pentru şi cu absolvenţii din Regiune pe anul 2010.
La activitate s-au prezentat priorităţile rundei Programului de granturi pentru absolvenţi, cu termenul de aplicare a proiectelor la 14 februarie 2010, s-au explicat anumite componente ale formularului de aplicare şi instrucţiunile de completare a acestora. Celor 11 absolvenţi din Regiunea de Sud prezenţi la activitate, le-au fost oferite şi varianta printată a acestor materiale. Participanţii au discutat importanţa identificării unor idei de proiecte care să poată avea continuitate şi impact în comunităţile sau mediul unde se vor implementa proiectele cît şi despre necesitatea unei mai bune cooperări între ei pentru realizarea unor obiective comune.
Toţi absolvenţii au apreciat suportul Ambasadei SUA prin acest program, care permite realizarea mai multor proiecte ca mecanism de aplicare a ideilor şi practicilor pozitive văzute în cadrul vizitelor în SUA.


